Limba româna

Recenzii de carti: “Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, după 1989, anual pleacă peste hotare în jur de 100.000 de români. După 2012 pe lista statelor alese de români se află în top şi Marea Britanie, spre care s-au îndreptat peste 4% din totalul emigranţilor din România. Câţi englezi au ales să imigreze în România în această perioadă de după Revoluţie? Aceleaşi statistici ne arată că numărul acestora este mic, de ordinul câtorva mii. Şi totuşi, au ales viaţa în România, deşi românii visează la traiul din Regatul Unit. Tocmai din acest motiv, cartea „Din Liverpool în Carpaţi” de Arabella McIntyre-Brown (Editura All 2016) ne provoacă să descoperim motivele pentru care un străin s-ar putea „îndrăgosti” de ţara noastră.

Deşi avea o viaţă bună în Marea Britanie ca jurnalist, pe fondul unei crize personale provocată de o serie de decese din familie, care au aruncat-o într-un haos emoţional, la 50 de ani, Arabella McIntyre-Brown decide să vândă toate bunurile care le avea şi să se mute, într-un sat din Munţii Carpaţi, numit Măgura. Cunoştea câte ceva despre Transilvania, pe lângă celebrul Dracula şi Castelul Bran, vizitase această zonă într-o excursie pentru o săptămână. Plecarea din ţara natală nu a fost uşoară, a lăsat în urmă membri ai familiei şi prieteni dragi, iar pentru unii dintre aceştia mutarea ei în România a echivalat cu abandonarea lor.

Simplitatea este elementul care a cucerit-o definitiv la ţara noastră: acea lume a satelor româneşti, pe care noi o ignorăm sau o evităm cu totul, acea zonă încă sălbatică din mijlocul naturii (aerul curat de la munte, „plafarul” de pe pajiştiile înflorite, remediile naturale folosite de sute de ani, liniştea, transhumanţa, fauna şi flora sălbatică a României, etc), dar, mai ales, acei oameni primitori şi ospitalieri gata să-ţi sară în ajutor necondiţionat, indiferent dacă vorbim de vecini sau de oameni cunoscuţi întâmplător – „toţi zâmbitori, oferindu-se să ajute, dându-mi peste cap sistemul de prejudecăţi. (…) Aşa sunt românii, tradiţiile bunei vecinătăţi spun că trebuie să ai grijă de vecinii tăi, iar atunci şi ei vor avea grijă de tine”. 

În opoziţie cu urbanismul forţat şi de regulile care încorsetau traiul în Anglia, autoarea descoperă pe meleagurile noastre o libertate absolută, unde legile sunt simple: respectă natura şi bucură-te de ceea ce-ţi oferă: „mă bucur că mă aflu în aceşti Munţi Carpaţi sălbatici, printre nişte ţărani – prinţi neafectaţi de civilizaţie.” Autoarea explică foarte frumos şi simplu de ce preferă oamenii de la sate în detrimentul orăşenilor care tânjesc după „sentimentul de uitare lipsită de vise care se naşte în mijlocul vuietului oraşului”. Deoarece copiii sătenilor „cresc şi înţeleg că gardurile sunt ca să ţină pe loc vacile, nu pentru a pune bariere între oameni”, iar dacă „educaţia îi face pe oameni să fie orbi în faţa adevărului, mai bine mă lipsesc de toţi aceşti profesionişti ai clipitului în gol şi rămân cu omenia inteligentă, deschisă, cu inima caldă a acestor săteni de la munte. Zi de zi.”

Dacă vă veţi întreba cum rezistă singură, doar cu pisicile ei, într-un „vârf de munte”, veţi afla că pentru unii oameni singurătatea nu reprezintă un motiv de depresie, ci o opţiune personală atunci când această stare, împreună cu natura sălbatică din împrejurimi, îţi oferă confortul pe care nu-l găseşti la oamenii din jur. Şi toate acestea se trag din copilăria autoarei, care nu a fost numai „lapte şi miere”, cu doi părinţi alcoolici, consecvenţa şi sentimentul de siguranţă, atât de necesare oricărui copil, nu le-a găsit în sânul familiei. Poate înţelege sentimentul de tristeţe pe care îl încercă oamenii cu familii numeroare, rămaşi singuri, dar nu poate empatiza cu ei, deoarece pentru ea singurătatea este „încântătoare şi plină de inspiraţie”. 

Prinsă între cutumele politeţii, a manierelor englezeşti şi primitivismul locuitorilor şi naturii Carpaţilor, autoarea a reuşit să găsească un echilibru, astfel încât această nouă locuinţă din Măgura să reprezinte „acasă”. Şi ştiu că o persoană, indiferent de naţionalitate, are şi suflet de român atunci când vorbeşte astfel despre ţara noastră: „Simt o legătură profundă cu Transilvania şi nu-mi doresc să mai plec vreodată de-aici. Viaţa mea e în Transilvania; nu mai am nici un fel de posesii în Marea Britanie, cu excepţia legăturilor sentimentale, a prietenilor, a rudelor şi a amintirilor – pe care le preţuiesc. Dar această viaţă în Munţii Carpaţi este simplă, în vreme ce lumea se învârte nebuneşte în jur. Aici mi-am găsit pacea. (…) Florile înfloresc, soarele răsare, lumea se învârte. Ăsta-i răspunsul.”

George Hari Popescu: “Povestea este simplă, tristă și veselă: Arabella, o femeie trecută de 50 de ani, cu o copilărie marcată de comportamentul aleatoriu al părinților alcoolici, trece printr-o perioadă lungă dominată de depresia declanșată de vreo cinci decese în familie. Nu are venituri stabile, nu se poate concentra la muncă, este un pic disperată. După ce face o excursie în Transilvania, se decide să vîndă casa din Anglia și să cumpere o casă mică și veche în satul Măgura din comuna Bran. După renovarea casei, se integrează treptat în viața comunității, începe să lucreze la distanță și se simte din ce în ce mai bine. Acum se declară fericită în satul colinelor, al românilor pregătiți mereu să o ajute, al cîinilor, pisicilor și cailor.

Cartea pare o colecție de schițe, dar întîmplările se adună frumos, pentru a crea tabloul general al despărțirii autoarei de țara natală și integrării ei în satul românesc. Arabella McIntyre Brown îmbină evocarea cu observația și liricul….” Read the whole review here

Andra Moraru, Bucuresti: “Este o carte deosebita de tot ce am mai citit, plina de emoție, în care autoarea își pune sufletul pe tava pentru tine, asa ca e imposibil sa nu te miște. Iar limba este atât de normala, de vie, încât parca e o prietena cu care nu te-ai mai văzut de mult și-ți povestește ce-a mai făcut. Multumesc  Arabella McIntyre-Brown și Monica Mitarca.”

Ionela Georgescu, Ploiesti: “O carte minunata, scrisa cu dragoste si sensibilitate.”

Elena Amza, Bucuresti: “A fost o reală bucurie să fiu prezentă la lansarea carții si la nici 24 de ore mai târziu cartea era deja citită. Da, în noaptea de sâmbătă spre duminică asta am făcut – am cunoscut-o pe Arabella așa cum ni s-a înfățișat: extrem de sensibilă în fața miracolului naturii, împovărată de un trecut cu lumini și umbre, frământată de griji cotidiene, o femeie despre care cred însă că nu e conștientă de farmecul pe care-l posedă fiind timidă și în prea mare măsură rezervată. Desigur este doar părerea mea, urmare numai a celor citite. Tare m-aș bucura s-o întâlnesc acolo la ea acasă, la Măgura! Nu, nu dau buluc să-i invadez spațiul atât de personal pe care și l-a creeat dar nu-mi pot reprima dorința măcar de a i-o spune; este, trebuie să fie fericită acum ca o recompensă adusă anilor mai puțin buni pe care i-a traversat. O caldă îmbrățișare unui om atât de frumos în interior și un fascinant scriitor. Mulți prieteni ai mei vor avea în dar de Crăciun această minunată carte. Felicitari!”